Informatii utile cu privire la aplicarea Legii nr. 544 din 2002

Solicitare Informatii

În conformitate cu ORDINUL M.S. nr. 1.365/2008 privind organizarea serviciului de pază şi a regimului de acces în unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice, in cadrul Spitalului de Psihiatrie “Elisabeta Doamna” Galati, accesul mass-media in spital se face astfel:

A. Accesul reprezentanţilor mass-mediei se face numai pe baza legitimaţiei de acreditare în specialitate şi a documentului de identitate, precum şi cu acordul managerului spitalului.

B. Reprezentanţii mass-mediei pot filma în spitale numai în spaţiile pentru care managerul şi-a exprimat acordul în mod explicit, iar intervievarea pacienţilor sau filmarea acestora se poate face numai în condiţiile legii.

C. Managerul de spital desemnează un purtător de cuvânt al instituţiei, care îi însoţeşte pe reprezentanţii mass-mediei, pe durata prezenţei acestora în incinta spitalului.

 

Purtator de cuvant al spitalului: Dr. Laura Mustata; 

Date contact: laura.mustata@spitalulfilantropia.ro

 
Reguli privind accesul mass-media in spital: 
  • „Accesul in spital al reprezentantilor mass-media se realizeaza exclusiv cu acordul managerului, in urma unei solicitari scrise sau telefonice, in care se precizeaza scopul, data si ora vizitei.
  • Managerul stabileste zonele din spital in care se poate filma si persoanele din spital carora li se pot lua interviuri.
  • Pacientii pot fi filmati numai cu acordul lor scris si cu respectarea dreptului la intimitate al acestora.
  • Reprezentatii mass-media au obligatia de a prezenta o legitimatie de serviciu, valida la data vizitei.
  • Pe parcursul vizitei acestia vor fi insotiti de manager sau de o persoana desemnata de acesta.
  • Accesul in sectiile spitalului va fi restrictionat si acordat doar cu avizul sefului de sectie.